Îngeri pe Calea Victoriei

Poate ar trebui să încep cu n-am mai scris, însă adevărul este că am scris, doar că nu aici. Am avut o perioadă agitată. Acum vreo săptămână m-am întâlnit cu Dragoș să mergem să facem niște poze, însă m-a răpus repede frigul așa că am abandonat și am povestit vreo două ore. Am fost lângă Catedrala Sf. Iosif, o zonă foarte dragă mie, tare aproape de liceul la care am mers.

Mergând dinspre piața Amzei spre Victoriei, mi-am dat seama că știu și acum ce magazine erau deschise când am intrat în clasa a 9-a, că știu când s-a închis fiecare, că știu ce a apărut în locul lor. Îmi aminteam cum aș fi vrut să întru în ele însă n-am făcut-o, cum m-am îndrăgostit de o rochie roz pal dintr-o vitrină, cum luam doi covrigi calzi în fiecare dimineață și îi terminam până să ajung în curtea liceului.

Calea Victoriei a fost cumva întotdeauna una dintre zonele mele preferate din București, nu știu să spun exact de ce… M-am gândit dacă nu cumva o fi vina amintirilor, mă leagă multe amintiri de ea, am plâns, am râs, am iubit, am fugit, am regretat și mi-a fost frică pe trotuarele ei, însă nu cred că ăsta este răspunsul. Calea Victoriei mă simte… într-un fel. Nu ca marea, marea mă înțelege și repară. Dar Calea Victoriei mă acceptă. Și nu doar pe mine. Nu știu încă niciun om care să se fi plimbat pe acolo și să nu fi ajuns la capătul drumului măcar puțin schimbat.

Mi-ar plăcea să îi iau de mână pe toți cei pe care îi cunosc și să îi plimb pe acolo, să le spun toate poveștile pe care le știu despre toate clădirile, despre toate casele sau grădinile pe lângă care vom trece. Voi încerca să fac asta cu toți cei dragi. I-am promis lui mami că o duc la Capșa acum vreo 2 ani și încă nu m-am ținut de cuvânt, rușine să-mi fie!

Am apucat să facem câteva poze, nu foarte multe. M-am judecat pe parcursul zilei că am o haină albă deși sunt incompetentă în ceea ce privește acest gen de haine, așa că sigur va fi pătată curând. Însă Dragoș mi-a spus că mă pot preface că sunt un înger. Iar îngerii nu au mereu aripile curate, nu-i așa?

Am găsit un fragment dintr-o declarație de suflet (îi zic suflet, nu dragoste, că să pară mai serioasă, nu derivată din fluturi în stomac și reacții chimice) ascunsă într-o carte și mi-a plăcut foarte tare. Însă nu astăzi este momentul ei. O voi împărtăși cândva și aici, nu-i corect să păstrez pentru mine ceva atât de frumos.

Va las mai jos pozele, nu au ele prea mult sens, n-au o noimă sau un scop, însă multe dintre lucrurile pe care le fac se încadrează în aceeași categorie. O să termin acum, cu speranța că mâine la prânz îți petreci pauza de masă undeva prin fața MNAR-ului, dragă tu, om care citești.

_mg_5237_mg_5241_mg_5259_mg_5288_mg_5311_mg_5315_mg_5324

Pozele au fost făcute și de data aceasta de Dragos Voicu Photography și editate de mine, lucru care o să-l enerveze, însă aici sunt un înger, poate mă iartă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s