Mâncător de banane, de poezii și de povești

Mâncător de banane, de poezii şi de poveşti.

Aşa m-a descris pe mine Maie, acum vreo lună. Maie este pentru mine ce poate mamaie este pentru tine. Am scindat termenul clasic de când eram mică şi aşa i-a rămas numele. Iar tataie era Taie. Maie şi Taie sunt părinţii lui mami şi cred că îi ştiu pe ei încă de dinainte să mă ştiu pe mine.

Cred că Maie mi-a citit prima poveste, aşa cum tot ea mi-a citit-o şi pe ultima. Le ştiam pe de rost pe toate, însă de fiecare dată își schimba vocea și îmi cânta cuvintele şi îmi plăcea să o ascult. Pe atunci le știa pe toate și ea, astăzi mai ține minte Punguța cu doi bani, însă încurcă ordinea scenelor și râdem amândouă.

Am petrecut nopţi în şir stând pe treapta din faţa casei recitând Luceafărul, ascultând greierii şi broscuţele şi imaginându-ne cum Făt Frumos şi Ileana Cosânzeana aleargă ținându-se de mână prin ceruri. Mereu aveam o banană în mână, spuneam o poezie sau ceream o poveste. Făceam curăţenie cântând, ştergeam praful fredonând răţuştele mele pe apă s-au dus sau inventam poveşti despre domnul scaun care nu mai vrea să fie prieten cu doamna masă. N-am văzut-o niciodată tristă, nici măcar atunci când am înţeles ce e tristeţea. Vorbeam mereu, nu ţin minte liniştea la ei în curte când eram mică. Râdeam tare, râdeam zgomotos şi ţinându-ne de burtă fără să avem un motiv. Mâncam morcovi scoşi din grădină sau foi de ceapă verde şi ne uitam la cum cresc florile. Zilele şi nopţile nu erau despărţite de nimic, viaţa era o fericire continuă.

Iar când mă săturam de oameni, mă duceam să dorm cu Azor care îmi ceda cuşca lui şi nu îi lăsa pe cei cu două picioare să se apropie de mine. În fiecare zi făceam câte un puzzle, aflam ceva despre un animal nou sau despre un loc unde călătoream cu mintea. Ne plimbam de mânuţă prin parcuri şi ne uitam la copaci şi la frunze, vedeam alţi copii care plângeau şi ne imaginam motive, ne întrebam de ce e cerul albastru şi de ce pisicile au coada lungă.

Iar Taie mi-a vorbit despre toate lucrurile de pe pământ, pentru că despre tot ştia câte ceva. Dacă nu ştiam un cuvânt, mă trimitea la dicţionar. Nu îl ţin minte râzând cu gura căscată foarte mult, însă îl ţin minte zâmbind, îl ţin minte înroşindu-se la faţă şi venind cu punga plină de gogoși. Îl ţin minte spunându-mi La mulţi ani, gărgăriţă de ziua mea şi îl ţin minte dându-mi câte o floare. Mă aşezam lângă el în pat şi adormeam ascultând Tvr 1. Se trezea dimineaţă sâmbăta şi duminica şi mă trezea să îmi spună că sunt desene la televizor.

Ţin minte cum mă vedea alergând prin grădină şi îmi spunea că dacă îi calc ceapa mă omoară, iar eu ma speriam și cădeam în fund, iar el mă alerga printre răsaduri. Udam toate plantele în fiecare seară, fiecare cu găletuşa lui, eu vorbeam constant iar el mă asculta şi zâmbea din când în când uitându-se în jos. Ţin minte cum îşi amesteca ceaiul cu linguriţa şi cum mânca chec şi se murdărea de zahăr pe mustaţă. Mergeam împreună să luăm ziarul dar el era înalt, făcea paşi mari… el mergea liniştit însă eu alergăm că să ţin pasul cu el.

Desenam mult pe atunci, însă eu făceam o gâlmă mică în mijlocul foii iar el îmi spunea că îmi bat joc de hârtie, aşa că aşteptam să adoarmă şi mă furișam în cameră să îmi reînnoiesc rezerva de coli furate. În fiecare seară mă duceam şi îl rugam oficios să îmi împrumute Basme de Petre Ispirescu şi răspunsul era mereu S-o aduci înapoi. Maie îmi citea până adormeam şi punea cartea pe capul patului, el venea dimineaţă şi o așeza la loc şi aştepta să se întunece şi să mă duc să i-o cer iar.

Când eram tristă, alergam la ei, stăteam acolo o noapte şi mâncam pe colţul mesei, plângeam în linişte iar Maie mă ţinea în braţe. mă mângâia pe cap şi îmi spunea Gata, linişteşte-te. Pe Taie l-am pierdut acum vreo 8 ani însă, în unele zile, când casa e liniştită şi nu avem nimic pe cap, mă aştept să iasă din cămăruţa lui şi să mă întrebe dacă nu beau un ceai.

Iar Maie a fost cea care mi-a spus că pot să greşesc, că pot să plâng sau să sufăr, că pot să fiu dezamăgită și că nu este nimic în neregulă cu asta. Eu pot să cad astăzi şi să fug iar acolo, unde o să fiu ţinută în braţe pe o treaptă şi o să mi se spună Gata, linişteşte-te şi, cumva, din liniştea dintre noi două, o să răzbată la un moment dat cuvintele ,,A fost odată ca niciodată, un cocoş care avea o punguţă cu doi bani”.

2 gânduri despre “Mâncător de banane, de poezii și de povești

  1. Un Nume Sugestiv

    Bai , esti super tare sa stii , super tare . Ca perspectiva asupra a tot ceea ce ne inconjoara si ca mod de abordare . Nu stiu daca zanele exista , sau daca esti o zana , dar clar esti o descendenta , si daca vreodata o sa iti creasca aripi, ma astept sa ma ajuti sa vad un meci al nationalei de deasupra terenului -de preferat la Mondial . Continua ceea ce faci pentru ca in cel mai rau caz cei ce iti citesc randurile , dar nu le inteleg , vor zambi oricum ( ma incadrez in anumite momente ) . Normal ca nu o sa ma semnez(o sa dau un nume sugestiv) , poate peste ani o sa intre fi-miu din intamplare si o sa zica ca ta-su se uita pe chestii cu zane ; multa ,multa bafta !
    –-da , sper sa am un fiu , e naspa sa fii tata de fata

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s