Când rămân fără sclipici…

De câteva luni mă tot gândesc la cum aș putea să mă apuc odată să scriu într-un mod mai organizat pe blog, însă de fiecare dată când încerc să mă organizez, îmi dau seama că mintea mea aleargă în mult prea multe părți și nu reușește să se concentreze pe un singur aspect.

Am vorbit cu o foarte bună prietenă despre lucrul ăsta și ea mi-a spus ,,Scrie despre tine, vorbește despre ce ți s-a întâmplat, cum erai când erai mică, mie asta îmi place”. Și mi-am dat seama că, pe o oarecare parte, e normal să îți placă asta, mulți oameni mi-au spus că le place asta la mine, faptul că reușesc să te fac foarte ușor să râzi indiferent că vorbesc despre alții, despre mine sau chiar despre tine, e un lucru care mă apropie foarte mult de oameni însă la un nivel primar.

Nu spun că asta este o mască pentru că nu sunt pregătită să spun asta, însă nu voi susține că asta mă definește și că asta sunt eu. O să încerc să fiu cât mai eu, cât mai nealterată.

Așa că, momentan caut să creez sau să fac parte dintr-o comunitate în care eu pot să fiu eu, tu poți să fii tu. Dacă vreau să încerc să fiu bună la ceva, acel lucru este să pot să îi fac pe oameni să se simtă în largul lor lângă mine.

Sunt o zână, simt că nu am mai spus asta de ceva timp.Nu știu să definesc ce înseamnă asta pentru mine și nici ce ar trebui să însemne pentru voi. Însă sunt o zâna. Marea este casa mea, nu m-am născut acolo, nu trăiesc acolo dar m-aș muta pe o plajă în orice moment pentru că simt că în mare găsesc o liniște și o înțelegere pe care foarte puțini oameni o pot oferi. Mă regăsesc în mare și fug la ea de fiecare data când îmi pierd reperele pentru că marea știe să mă învăluie și să mă lipească la loc. Pe vremea asta mă învăluie de pe plajă, însă gestul contează.

Nu știu ce vreau să fac în viață, concret cel puțin. În ultimii ani, de fiecare dată când cineva m-a întrebat ce vreau să mă fac când o să fiu mare (ca și când n-aș fi deja-sunt, sunt, dar mă ascund în copilărie cât pot), răspund că vreau să fiu fericită. Și am ajuns la concluzia că este un răspuns cu adevărat serios. Vreau să fiu fericită și să simt că nu am ce să îmi reproșez.

Momentan fac de toate, scriu, citesc, desenez, pictez însă rar, alerg, cânt prin bucătărie și la duș și sunt mereu recunoscătoare că am o casă mai mereu goală aka fără public. Încerc să îmi temperez sarcasmul pentru că îmi e frică de faptul că cineva o să mă ia la bătaie într-o zi și contemplez construirea unor aripi mari și pline de sclipici.

Cred că asta este tot ce am de spus acum, pare stupid având în vedere că eu vorbesc tot timpul. O să încerc să spun mai multe de acum înainte.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s