Mă îndrăgostesc de gesturi. Scrisul este un gest.

Scriu în fiecare zi. În primul rând pentru că asta face parte din munca mea momentan, însă nu scrisul de genul asta mă cucerește.

Am caiete întregi cu pagini scrise pe sărite, despre mine, despre viață, despre căței, despre mare, despre cer, iubire, tristețe, vise, visuri. Încerc să scriu de mână cât pot de mult pentru că mi-am dorit mereu să pot să scriu foarte frumos, mama mea scrie cumplit de frumos și nu-mi vine să cred că eu am ieșit din ea și nu sunt capabilă să fac același lucru. Când n-am foaie și pix, scriu în minte, îmi salvez schița undeva în creier și o transcriu când apuc.

Îmi place să citesc, citesc extrem de mult, chiar ca o nebună din când în când. În ultima vreme n-am mai avut la fel de mult timp pentru citit, însă încerc să mă organizez astfel încât să pot să aloc cititului timpul pe care îl merită. Mi s-a scris o carte, pe autorul ei îl cheamă Mircea însă voi îl știți ca Eliade – mi-a scris Nuntă în Cer acum mulți ani și a făcut-o cadou lumii din dărnicie, cu dorința ascunsă ca în timp și eu să o citesc. Și am citit-o de 4 ori, mă întorc la ea, ca și la mare, atunci când mă simt pierdută. În alea 157 de pagini sunt eu.

Îmi place la nebunie și să mi se scrie, orice! De la o zi povestită, la o rețetă de mâncare, declarație de dragoste sau reproș, cât timp depășește 5 rânduri nu are cum să nu mă bucure. Nu mă îndrăgostesc de oameni, nu știu de ce. Mă bucură într-un fel pentru că îndrăgosteala te face nebun și sălbatic și am făcut destule lucruri din astea în trecut, vreau să cred că acum sunt mai bună de atât și că pot să iubesc pur și simplu, într-un mod matur și rațional. Însă mă îndrăgostesc de gesturi. Iar scrisul, pentru mine, este un gest.

Mă mai îndrăgostesc de flori, am o aventură cu bujorii, de care însă nu mă pot bucura prea des, dar în restul anului iubesc orice fel de floare. Le iubesc mult și când sunt la mine pe noptieră, deci și atunci când sunt rupte și probabil asta mă face sadică. Ce să fac? O să-mi construiesc o grădină.

Am o plantă, ,,Planti, planta cea mută”. Numele nu a fost ideea mea, a fost ideea lui Phineas și Pherb. Locuiește la mine în cameră lângă un stâlp în jurul căruia am înfășurat-o până când a prins mai multe rădăcini așa că acum este condamnată să rămână lângă mine. Uit să o ud tare des, însă nu poate să se revolte și să plece.

Urmează să-i aduc o soră, nu verde din păcate pentru ea, o soră mică și blănoasă. La sfârșitul săptămânii o să devin mămică și o să am o pisică, o să o cheme Sasha Grey, o să fie mică și gri, o să o tratez ca pe un cățel și ea o să mă iubească ca un bebeluș. Așa că aștept un bulgare mic și pufos care să alerge în jurul meu.

P.S. Astăzi am primit o baghetă şi un tub de baloane ca să-mi recapăt sclipiciul. Sper să şi reuşesc. 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s