Căderea liberă și Oscar-ul

Nu sunt o persoană matinală pentru că știu că inevitabil vor apărea zile în care nu voi putea dormi cât îmi trebuie așa că prefer să îmi fac rezerve de somn de pe acum. Cam ca un urs, doar că nu păstrez grăsime. Apropos, mulțumesc eu în numele lui Dicaprio și ursului și scufundării Titanicului și fraudei financiare și lui Django și tuturor fanaticilor de pe net care au amenințat cu sinuciderea dacă nu ia un Oscar. Mi se pare extrem de interesant cum un singur Oscar primit de o persoană valorează momentan mai mult decât toate celelalte 6 primite de alt film( însă mă raliez și eu acestui curent de apreciere). Nu-i nimic, Tom Hardy, te iubim și fără tricou și fără Oscar. 

Acum serios, al nostru Leo a fost un zeu. „Im the king of the world” a fost improvizată și acum e  în top 100cele mai bune replici de film ever. Iar în The Revenant nici nu a trebuit să vorbească ca să „rule” ca să spunem așa… Dar să nu intrăm în polemici cinematografice, nu de alta dar, tot în urs mă transform.

Deși prefer să îmi încep dimineața la 12, vineri mi-am testat ambiția și la 8 dimineața eram prin oraș, pe clădiri părăsite mai bine spus, la înălțimi acceptabile, încercând să fac niște poze fără pantaloni (again- nu îmi place să spun rochie sau fustă), sperând că mă păcălesc că am doar o cămașa lungă și pantaloni prea scurți dedesubt. Am avut și pălărie, că să pară abundență. O pălărie absolut minunată când am cumpărat-o, cu un bor extrem de lat, pe care m-am gândit să îl tai la 2 ore după ce am adus-o acasă. Nu v-ați fi prins dacă nu vă spuneam;)

Când eram mai mică aveam frică de înălțimi, așa au catalogat ai mei faptul că mă prăbușeam de pe platforma toboganului sau că ajungeam la bază cu mâinile și picioarele strânse la piept, ochii dați peste cap și tremurând. Am constatat vineri că mi-a trecut. Altfel, nu cred că m-ar fi ajutat cu ceva chircitul meu în cădere liberă de 10 etaje. Testarea fricii mele a cauzat/motivat un chiul de la penal.

In altă ordine de idei, semestrul abia a început, cărțile încă se printeaza, eu zic că mai putem face 2-3 petreceri până la răsărit în săptămânile care urmează. Nu petrec des, dar când o fac, e memorabil, cel puțin pentru mine. Dacă știți petreceri bune în locuri cu mese rezistente, nu ezitati să-mi spuneți. 

_MG_5948 (2)_MG_5951_MG_5952 (2)_MG_5955_MG_5963 (2) Realizez că par cam prințesa în unele poze dar îmi era frig la creieraș și mă prosteam, iar Dragoș (pentru că da, toate pozele sunt făcute și editate de Dragoș Voicu Phtography) a crezut că e drăguț.

Sunt o zâna so fairy dust to you all!

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s