Confesiunea unui terorist în proces de educare

Pentru început:

NOPINIE= opinie valid exprimată și auzită sau reprodusă de persoanele din jur dar pe care ne permitem să o ignorăm pentru că fie conținutul său, contextul în care a fost exprimată sau persoana ce o emite nu merită luate în considerare pentru moment.

Unul dintre marile lipsuri ale facultăților din București este acela că nu te mai învață ce este prostia, deși unele instituții reușesc să o cultive în mod voit. Sau poate că nu. Sau poate că noi ne prefacem că nu o vedem (pentru că suntem ocupați). Sau poate voi va prefaceți că nu o vedeți. Oricum, nu în curtea noastră, în curtea altora.

Nici nu sunt sunt la jurnalism și nici nu am veleități de jurnalist (nu știu nici dacă voi sunteți sau nu, nu am vrut să îmi pierd mai mult timp decât am pierdut deja cu voi), însă știu totuși că atunci când se iau decizii importante sau când se trag concluzii ce se vor a fi corecte (în speță și integrarea lor în articole), trebuie să interoghezi sau hai fie, să întrebi mai mult de 3 persoane care extrapolează informații din domenii diferite de activitate. Nu spun că nu respect în totalitate opiniile lor, însă e posibil că noi, celelalte sute, să le zicem ăstora că sunt beți rangă și să se ducă la culcare.

Așa că ne cerem scuze pentru activitatea și feedback-ul negativ pe care îl veți primi, dragilor, însă poate ar trebui să va faceți mai bine documentația data viitoare. Luați-mă pe mine, de exemplu. Nu mi-am rupt coatele pe bănci la noi la cursuri, în primul rând pentru că nu vin la facultate să îmi sprijn capul în mâini și să îmi acopăr urechile dar, probabil industria defăimării sau media cer doar o opinie vocală, pe o singură temă și într-o singură direcție, că să o puteți susține singuri mai apoi fără mare greutate.

În seara asta nu e sânge pe statuile noastre, este c****t, pentru că ați aruncat voi cu el, însă aveți și țintă proastă și rahatul de slabă calitate așa că deja se scurge înapoi spre voi și mâine o să uităm că ați încercat să îl împuțiți azi pe Papinian al nostru. Iartă-ne, Papi, nu îi mai lăsăm data viitoare… 

Dragi studenți, mă adresez aici celor dintre voi care sunteți frustrați și simțiți că nu vă puteți exprima opiniile și vă e frică de profesori, în primul rând o să încerc să o pun pe atenția care nu v-a fost acordată în copilărie, poate părinții voștri nu v-au învățat cum să vă expuneți opiniile (nu că v-ar judeca cineva, dar dacă te exprimi că un bou, ești tratat că un bou, just so you know. Haideți, puteți mai mult!).

În al doilea rând, vă anunțăm că noi ceilalți înțelegem faptul că, de cele mai multe ori, când te gândești că poți să îi reproșezi sau să judeci un profesor, realizezi că există extrem de multe șanse să scuipe pe tine cu inteligență lui pentru că, să fim serioși, toți suntem importanți și toți merităm să fim tratați la fel doar că momentan toți suntem niște gândaci (generalizez, îi excludem pe cei peste medie, tot respectul!). Asta e, ne asumăm asta, cam de nivelul asta știm, cam mult peste nivelul asta credem că știm. Așa că eu nu vă spun să nu ridicați vocile și să nu urlați nelămuririle sau doleanțele în fața profesorilor, au contraire, vă recomand doar să mai gândiți treburile astea vreo 2 zile și să vedem ce mai silabisiți ulterior.

Am înțeles că e recomandat să nu se vină să se evalueze situația înainte de sesiune pentru că e posibil să se îngrozească burghezia de ce se întâmplă aici. Nimic mai adevărat, e posibil să vedeți că sălile de lectură sunt pline și că cei care chiar ar avea ceva de spus nu își pierd timpul denigrându-și nici colegii și nici mentorii pentru că da, minți mici ce sunteți, ăștia sunt mister Myagi și Yoda pentru noi, ba umplem sălile de lectură și învățam, tată! Învățam.

Învățam ca mai apoi să putem să urlăm ca atunci să nu mai existe situația în care să vă puteți încălzi la gândul că ne-ați întunecat o zi din viață cu niște remarci mediocre și triste. Atunci o să urlăm la voi atât de tare încât veți începe să plângeți și la finalul lacrimilor nu ne vom mai da seama nici noi și nici voi dacă ați și făcut pipi în pantalonași sau doar ați plâns mult. Din fericire, pe noi nu ne interesează, iar noi nu numai că nu ne p***m pe noi în fața unui prim curs în care ne dăm seama doar de faptul că nu suntem capabili să scriem la viteza medie la care ar trebui să o facem însă, nici nu ne c***m pe noi când îi vedem pe cei ca voi încercând din răsputeri să ne smulgă niște bocete.

Cât privește linșajul colegilor sau celor din (hai să zicem) rândurile noastre, stați liniștiți, nu suntem violenți, avem doar un curs de auto-apărare în cadrul facultății, la care te învață din prima că cel mai mare dușman al tău ești chiar tu, așa că probabil oamenii ăștia se culcă cu ochii umflați și bine bătuți în fiecare seară. Noi linșăm în cuvinte, linșăm argumentativ.

Nu ne pare rău de faptul că suntem comentați sau că instituția în care noi ne formăm este individualizată și denigrată, ci doar că nimeni nu face asta față în față cu noi, cu mentorii noștri sau cu niște reprezentanți. Aici apare teama de linșaj, pentru că noi, cu umila noastră pregătire, e posibil să vă combatem cu umilele noastre argumente sincere și fondate, fără să vă amenințăm, eventual doar să vă vorbim despre niște date sau evenimente esențiale despre care probabil nu ați auzit și, cum mințile mici iau necunoscutul ca pe o amenințare, e posibil ca ulterior să spuneți că suntem teroriști, again…

Cât despre cei speriați de primul curs, nu arăt cu degetul pe nimeni, doar pe tine puștiu’, chill out, că te așteaptă un examen. Și nu spun că cineva din exterior te va dezavantaja însă dacă îți tremură și mintea și orgoliul și ouțele și vocalizezi opinii proaste după primul curs, după sesiune vei spune că te-am sodomizat cu toții, am cântat Gaudeamus Igitur invers în timp ce profesorii au stat la rând să te biciuiască și să deseneze litere cu sângele tău pe holurile facultății când, în realitate noi probabil nici nu te-am văzut la fața , probabil tu nu prea ai venit le vezi lor fețele și nici dumnealor, mai mult ca sigur nu îți vor ține minte nici fața și nici mintea.

Dar ai timp să ne demonstrezi contrariul, monșer.

Până atunci, suspendați opiniile voastre înguste până după sesiune pentru că poate atunci totuși vom găsi timpul să va răspundem calm și liniștit de ce vă înșelați și poate dacă ați scoate doar puțin capul din fund ați vedea clar în jurul vostru. Dar acum, în pana mea, am de citit concesiunea și de învățat la reale. Înțeleg, voi nu prea aveți ce să faceți dar, pentru asta are „Tânăr și neliniștit” 8000 de episoade. Haideți, acordați-i o șansă, spre deosebire de voi, serialul chiar merită una!

Da, am opinii vocale și dubioase și poate nu am pregătirea necesară dar whatever sunt o zână…

12509143_1109292042444703_5418676815874181292_n

2 gânduri despre “Confesiunea unui terorist în proces de educare

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s