Aseară a avut loc Dineul de deschidere al Facultății de Drept a Universității din București. L-am ratat pe „al meu” anul trecut așa că am vrut să recuperez anul ăsta, deși am hotărât în ultimul moment să merg.

Sunt câteva lucruri cheie care unesc oamenii la petreceri de genul ăsta, cum ar fi pozele, nu numai selfie-urile, când fiecare fată îi va face și celeilalte loc să vină și ea putin la zona mai luminoasă, dar și compasiunea care se naște între persoanele care așteaptă la rând la panoul pentru fotografii. Aseară nu am simțit această compasiune, nu am făcut nicio poză, nu am dovezi concrete că aș fi stat la rând și aș fi simțit compasiunea asta, dar cu toții am simțit-o în trecut…

Petrecerea în sine a fost foarte drăguță, lumea s-a distrat – sau cel puțin a părut să se distreze… deși suntem viitori juriști… știm să ne prefacem…  punctul culminant al serii este de fapt o întreagă perioadă! După ora 00.00 spiritele se dezlănțuie și clubul se transofrmă în platoul celei de a 76 a ediții a Jocurilor Foamei.

Principala luptă, cea pentru hrană, este întotdeauna pierdută din start. Nimeni nu mănâncă înainte, nu înțeleg de ce, toți ne dăm seama pe drum că ne este foame și ne gândim „lasă că plecăm mai devreme și mergem la Dristor„. Dar nu facem asta niciodată așa că ne alimentăm stomacul cu băuturi de toate felurile și cuburi de gheață… și fum! Cred că de la un punct în colo, ingerarea de fum reușește să îți umple stomacul… sau să îl amețească.

Terenul în schimb devine accidentat, spiritul nostru de războinici ne spune că nu trebuie să ocolim mesele ci să sărim peste canapelele din fața lor, selecția naturală ne împinge să ne ținem de cei din jurul nostru, gândindu-ne că dacă tot poate să rămână doar un singur supraviețuitor, eu ar trebui să fiu acela. Podeaua este o variantă mai evoluată a podelelor de lavă de când eram mici(pentru că sigur nu am fost singura care călca doar pe anumite borduri sau bucăți de covor ca să nu mă atingă lava). Doar că tematica e inspirată din Frozen, bucăți de gheață, apă, sticlă, multă sticlă de la paharele sparte.

De fiecare dată când vedeam o persoană dintr-un grup mai mare de oameni căzând, așteptam să îi văd pe prietenii ei ridicând-o, în general chiar exista o persoană cu inițiativă, însă toți ceilalți îl apucau de brațe și îi cântau „let it go, let it go”… doar v-am spus că suntem în Frozen.

Moderatorii, the play-makers, sunt întotdeauna DJ-ii. Practic, jucăm după cum cântă ei.

La finalul petrecerii… ei bine… toți devenim drumeți, dacă mă înțelegeți..

Deși experiența durează doar câteva ore,  o vom converti în zile:

ZIUA 1.

Pășești în arenă, îți studiezi potențialii adversari și aliați și îți găsești drumul către tabăra ta de bază aka masa la care stai. NU socializezi. STUDIEZI.

ZIUA 2.

Începi să comunici, cunoașterea este cea mai puternică armă, dacă cel de lângă tine cu mușchi mari (care i-ar putea folosi în competiție) s-a îmbătat ultima dată cu vodkă, o să știi exact cu ce să îl otrăvești.

ZIUA 3.

Pădurea de oameni s-a ridicat în jurul tău și nu mai ești capabil să îți aproximezi poziția. Trebuie să te ridici și să survolezi zona. Trebuie de asemenea să te integrezi, așa că începi să te miști aproape insesizabil pe ritm.

ZIUA 4.

Începi să îți dai seama că este prea cald și că ți-ar prinde tare bine să te răcorești, așa că începi să te dezlănțui într-un adevărat dans al ploii. Sau poate provocat de ploaia care a tot curs din pahare până atunci.

ZIUA 5.

După îndelungi hoinăreli prin club, ajungi în punctul cel mai înalt, pe scenă. Nu apuci să te bucuri de realizare pentru că îți dai seama că ai nevoie la toaletă, care este în celălalt capăt al arenei. Așa că te arunci din nou în focul luptei. Cred că, de fapt, aceasta este ceremonia de inițiere a concurenților adevărați, mersul pe cioburi până la baie. Acolo te vor întâmpina alții care au trecut prin aceeași situație și te vor învăța cum să calci cu exteriorul piciorului, ca să fii mai puțin afectat.

ZIUA 6.

Alianțele devin extrem de solide, unii aliați nu numai că își împart resursele hidrice, însă își și împărtășesc informațiile șoptindu-le unul în gura celuilalt, doar așa nu vor putea fi auzite de nimeni. Dacă îți dai seama că nu ai un astfel de aliat.. sau că cei rămași sunt prea slabi pentru a te ajuta, te retragi spre casă, părăsești competiția și te întorci în peștera ta de cameră, care a doua zi de dimineață va mirosi a fum mai tare decât o scrumieră – deși tu nu fumezi.

ZIUA 7. (astazi/ the day after)

Te-ai odihnit și tu, la fel ca Dumnezeu. Sau, mai bine spus, asta sperăm, pentru că n-am auzit nimic de tine, nu ai venit astăzi la facultate.

Dacă nu ai ajuns încă acasă… îi sunăm noi pe ai tăi, le spunem că mai sunt și alți copii pe lume. Nu ne-am pierdut speranța. Ne vedem la ediția 77.