Ți s-a zis și ție „Hai că n-a fost chiar viol”?

Hai să vă spun un lucru. Nu cunosc nicio fată care să nu fi fost victima unei hărțuiri în viața ei. Nici măcar una.

Într-o seară de mai în 2012 m-am urcat în 335. Ultima mașină pe ziua aceea. Aveam de mers în celălalt capăt al Bucureștiului. Mașina era aglomerată, stăteam lipiți unii de ceilalți, încordați, transpirați. În spatele meu, un domn la vreo 40 de ani, fără păr, îmbrăcat într-o pereche de blugi și cămașă în carouri albastre se împingea în mine. M-am împins și eu în omul din fața mea, încercând să creez spațiu între noi. Am întors capul ostentativ de câteva ori. Am vrut să spun ceva dar n-am știut ce.

Era noapte, străzile erau libere, număram stățiile până la Aviatorilor, când puteam să cobor. Pe piciorul stâng, undeva sus, pe pulpă, simțeam căldură și tensiune. Îmi imaginam că aia e, un idiot se freacă de mine în autobuz, nu e prima oară dar n-am unde să mă duc. Era ciudat, lumea vedea. Am făcut contact vizual cu un domn îmbrăcat în roșu din fața mea. Probabil că în mintea mea îl imploram să facă ceva.

La Arcul de triumf a coborât, iar eu am apucat să trag în sfârșit aer în piept și să îmi liniștesc corpul. Eram încordată toată ca un arc.  În timp ce se închideau ușile am simțit cum ceva rece și umed îmi curge pe picior. În prima clipă am crezut sau am sperat să fie sânge. Mi-au dat lacrimile. N-am spus nimic. Nu aveam niciun șervețel. Am încercat să mă acopăr cu traista de bumbac pe care o aveam. Parcă jumătate din lumea din autobuz dispăruse. Ceva se scurgea în continuare.

Am coborât la prima și am alergat până la gura de metrou. Am lăsat geanta pe treapta de piatră și m-am șters cu un ambalaj găsit pe jos. Mi se părea că miros urât. Am stat în metrou gândindu-mă cum dacă aș fi reușit să îmi dau seama mai repede, să cobor și eu din autobuz aș fi putut să îi sparg capul cu o piatră.

Eram îmbrăcată în pantaloni scurți. M-am gândit la asta de parcă ar fi contat.

Am povestit cuiva întâmplarea chiar în seara aia. I-am spus că mă simțeam violată. Mi-a răspuns: „Hai că n-a fost chiar viol”. Poate n-a fost. Poate așa m-am simțit, fără să știu ce înseamnă sexul, cu atât mai puțin violul.

În anul următor așteptam un 205 la piața Domenii. A început să îmi vorbească Decebal, un scriitor tânăr și pasionat de teatru care stătea în aceeași stație. Nu știu despre ce. S-a urcat cu mine în autobuz, a continuat să vorbească, la fel și eu. Era îmbrăcat bine, foarte înalt. Întâi s-a uitat la inelul meu. Apoi a încercat să mă ia de mână. Nu mai cobora. Nu știu de ce nu îl întrebasem unde trebuie să coboare. Eu coboram la penultima stație, în pustiu, unde autobuzul era aproape gol. Nu putea sta până acolo, ce motiv ar fi avut? A stat, a coborât după mine. M-a apucat de mână și m-a tras spre el, a încercat să mă sărute. M-am smuls și am fugit până acasă. A alergat după mine 3 sferturi de drum dar nu de parcă ar fi vrut să mă prindă, doar să mă sperie.

Am intrat în curte și am vomat lângă gard, apoi am plâns.

Anul trecut l-am văzut iar, tot în 205. El era în mijloc, eu la ușa din spate, mă țineam de bara de susținere. A ridicat o mână și mi-a arătat spre degetul inelar. Aveam și atunci același inel. M-am speriat și am coborât.

În 2016, la 7 dimineața, în 131, mergeam spre facultate. Stăteam jos. Am pus capul pe geam, probabil am ațipit. Când am deschis ochii, pe scaunul de lângă mine un bărbat de vreo 60 de ani corpolent, cu ochelari și șapcă se masturba. Nu știu cum am sărit peste el și am coborât din autobuz. M-am oprit în Herăstrău, n-am mai mers nicăieri.

Astea nu sunt cele mai rele. Pe alea nu le povestești. Acum nu suport oamenii transpirați care se ating de mine, chiar și accidental. Dacă mă iei în brațe brusc, tresar și te dau la o parte. Nu îmi place să fiu pupată pe obraz, nu îmi place să o fac nici eu. Te salut de la distanță.

Nu știu nicio fată care să nu fi trecut printr-o experiență asemănătoare. Mi-am dat seama de lucrul ăsta în 2009. Au trecut 11 ani de atunci. Nici astăzi nu cunosc nicio fată care să nu fi trecut printr-o experiență asemănătoare.

Poate dacă v-am povesti nu ne-ați mai spune că ne comportăm ca niște frigide, virgine, Fecioare Maria, că vă tachinăm, că ne lăsăm greu, că asta e manipulare sexuală și șantaj emoțional. Poate n-ați crede-o, dar măcar v-ați ține gura. Sau poate ați crede-o. Și în 2040, când o să vorbesc cu copilul meu  despre asta îmi va spune: „Nu, mama, nu am trecut niciodată printr-o experiență asemănătoare.”

Îmi vine să vă spun să îmi scrieți, să vorbim despre asta, să le trecem aici pe toate, sub anonimat. Probabil că nu o să le vadă multă lume, dar o să le vadă cineva. Și poate în următorul autobuz cineva o să facă diferența.

2 gânduri despre “Ți s-a zis și ție „Hai că n-a fost chiar viol”?

  1. Luca

    Nu sunt femeie si evident imi este imposibil sa ma pun in locul uneia, dar cred ca pot sa inteleg ca este destul de traumatizant pentru o adolescenta sa constate ca odata cu patrunderea in viata adulta, una dintre cele mai importante abilitati pe care trebuie sa le deprinda este capabiliatea de a prezice si de actiona in consecinta pentru evitarea unei hartuiri sexuale. Din pacate este o realitate destul de trista in care nici justitia nu ajuta foarte mult avand in vedere ca inca se bazeaza pe principiul conform caruia „frumusetea provoaca hartuire”, dar privind prin ochi de barbat atunci cand decide ce o provoaca 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s