M-au, te-au, ne-au, v-au înșelat…

(de la categoriile descrise mai jos există și excepții)

Să începem cât se poate de abrupt, nu cred că are rost să mă prefac în momentul ăsta. Da, am fost înșelată, de multe ori, cu multe persoane, pe o lungă durată de timp, am ajuns să cred adevărul inexistent din spatele expresiei „înșelatul fizic nu e înșelat”, m-am simțit vinovată, am plâns, am tăcut, n-am dormit, am iertat, am iertat iar, apoi iar și iar și iar și… într-un final am plecat.


Iubito, te-am înșelat pentru că ești prea bună pentru mine, îmi ești prea loială, mă iubești prea mult, îmi porți prea mult de grijă, mă simt prea slab pentru tine așa că mi-am refulat tristețea în alta said no man ever.

Barbații înșală este o frază foarte dureroasă, mai ales acum, când începe să devină un fel de motto, o scuză universală pe care lumea te forțează să o crezi doar pentru a putea justifica ceva ce s-a întâmplat, se întâmplă sau are să se întâmple. Nu cred că ar trebui folosită mai des decât „femeile înșală” pentru ca ar fi o discriminare sexistă fără rost, iar dacă noi, femeile, vrem egalitate, am putea să ne-o și asumăm.

Diferențele reale sunt în motivele pentru care (sau din cauza cărora) o facem. Bărbații nu înșală de prea mult bine, nu te înșală nici pentru că tu le-ai înșelat așteptările, dacă o făceai, atunci se despărțeau frumos de tine pentru că e mai simplu și mai curat. Bărbații înșală din lipsă de ocupație, din dorință, din impuls fizic, din superficialitate, din nevoia de a-și demonstra că încă pot să aibă o femeie, habar n-am, treaba lor de ce o fac…

Femeile nu înșală nici ele de prea mult bine, dar o fac pentru că le-ai înșelat așteptările. Nu vor înșela cu un bărbat mai frumos, mai bogat sau mai bine îmbrăcat decât tine. Ele vor ceda în fata unui bărbat care este mai bărbat decât tine, sau care le face să se simtă mai femei decât o faci tu.

La final, tu, bărbate, te vei întoarce la cea care îți gătește dimineața, cea care îți sărută mâna și care te mângâie pe cap, cea care îți cunoaște și îți iubește și cele mai întunecoase colțuri ale minții, pentru că pe cealaltă ai râvnit-o, dar pe ea o dorești, o iubești. Ea în schimb se va duce la el, tot ce se poate se va și simți vinovată pentru că nu s-a despărțit de tine mai devreme și a fost pusă în situația de a vă înjosi pe amândoi cu viitoarele apelative de „cel înșelat” și „cea care a înșelat”.

Femeia cu care te înșală este pentru el ceea ce este pentru tine „prietena de bârfă de ocazie”, bună pe moment, poate chiar simpatică sau surprinzătoare, dar nu degeaba tu ai o „cea mai bună”, iar ea va rămâne doar „de ocazie”.

Adevărul este că nu ai cum să fii înșelată și să nu te afecteze… Doamne, ce cuvânt penibil.. „afecteze”. O să te doară, o să plângi, o să ți se strângă lacrimile în bărbie, toate gândurile ți se vor înnoda în minte și toate sentimentele în piept, toate momentele voastre îți vor cădea în stomac și toate vorbele îți vor aluneca printre buze pană când se vor transforma în tăcere.

Asta în realitate, pentru că în mintea ta îl lovești, te lovești, țipi, faci crize de isterie, pentru că așa e normal. El îți spune că ești nebună și că exagerezi iar tu îi vei spune că, DA, ești nebună că l-ai iubit și că ai exagerat cu timpul pe care i l-ai dat. În capul tău trântești și spargi lucruri (cam ca în Neveste Disperate).

În următoarele zile în mintea ta va fi mai mult ea decât va fi el, indiferent că o cunoști sau nu, vei vorbi pe rând cu o sută de „ea”, încercând cu disperare să îți dai seama ce ea a făcut și tu nu, ce ea are și tu nu. Și o să îți și găsești atât de multe răspunsuri, spun „îți găsești” pentru că tu te întrebi… și tu îți răspunzi, tu ești ea, tu ești fiecare ea.

Adevărul e că nici el și nici adevărata ea nu vor putea să îți dea un răspuns, faptul că glumește mai bine, sărută mai bine, știe mai multe despre fotbal sau FIFA sau gătește mai bine nu reprezintă răspunsuri reale.

O să îl ierți, dacă acum s-a întâmplat prima oară, te anunț cu durere că o să îl ierți. Și te înțeleg, pentru că îl iubești. Tu chiar îl iubești. O să crezi că și el chiar te iubește, pentru că s-a întors la tine, nu-i așa? Dacă nu te iubea, mergea la alta. O să îl mai iubești câteva luni, dar nu îl vei mai iubi pe același el, pentru că el nu mai este cel de care te-ai îndrăgostit. Nu este cel care îți spunea că nu te-ar da pe alte 300 și nici cel care îți spunea că ești singura femeie pe care o dorește și că este doar al tău. Dar tu vei crede că îl iubești.

Într-o zi îți va pune din nou la îndoială iubirea și se va întoarce plângând, cu ochii umflați și inima strânsă și își va cere scuze și îți va spune că te iubește și tu îl vei ierta iar (este ceva ciudat de înduioșător la un bărbat care plânge, dacă tu l-ai făcut să plângă, ești o infectă, dacă plânge pentru tine, toți spun „ce ți-ai putea dori mai mult?” – dar oare de ce plânge?).

Peste alte câteva luni se va întâmpla încă o dată sau… poate nu se va mai întâmpla deloc. Iar tu îți vei spune în continuare că îl iubești. Pană într-o dimineață în care te vei trezi și vei realiza că… încă o dată… prin mintea ta aleargă o oricare altă ea, iar el abia își târăște picioarele. Vei încerca să îți impui să te gândești la el mai mult, vei crede că o faci iar asta te va face să realizezi că tu chiar îl iubești. Nu sunt proastă, realizez că vorbesc aici despre un paradox. Nu îl mai iubești, însă îl iubești în același timp… Dar e adevărat, pentru că tu nu îl mai iubești pe el, bărbatul tău, iubitul tău, deși el poate te iubește, însă chiar îl iubești pe el, bărbatul care era, bărbatul care te-a iubit atunci când merita onoarea de a putea să îți arate iubirea lui, iubești ce a rămas în cel de lângă tine din cel care era înainte de „ea”, de „ele”…

Și într-o zi te vei desprinde.. și va fi cel mai greu lucru pe care l-ai făcut vreodată, îți vei spune că era mai ușor să rămâi lângă el (știind că el nu mai este cu adevarat lângă tine) decât să îl lași în urmă. Dar nu te vei întoarce. Deși vei recunoaște că să pleci doare mai tare decât să rămâi, vei pleca. Și vei fi singură și îți va fi greu, dar îți va fi mai bine, și tu te vei înșela.. însă pe tine te vei putea iubi din nou. Și te vei iubi pe tine pană în ziua în care vei găsi un alt el „bun de iubit”.

Celor care ați fost înșelate, sper că v-ați regăsit, nu în durere sau în tristețe, ci în evoluție.

Celor care sunteți înșelate, multe înțelegem prin ce treceți, sper să reușiți să îi iertați, iubiți, lăsați, răniți, loviți, sper să faceți orice credeți voi de cuviință că este mai bine.

Celor care nu ați fost înșelate, sper că nici nu veți fi dar… dacă se va întâmpla, să știți că la Carrefour există mai multe baxuri de hârtie igienică sau șervețele decât veți avea voi lacrimi. Dacă va fi nevoie, pe primul pot să vi-l cumpăr eu.

A, aproape uitasem. Never forget:

2b8c029ffdb72fd66fadd2e8a657c3aa

8 gânduri despre “M-au, te-au, ne-au, v-au înșelat…

  1. blackheart

    Incep prin a incerca sa aduc aminte atât tie cat si cititorilor tăi ca trebuie sa nu te simti responsabil pentru deciziile altora chiar daca acestia susțin ca sunt constrânsi (fie am fost”prea buni” sau le-am inselat asteptările). In general, e tare greu să fii sincer cu tine când nu-ți asumi deciziile.
    In fine.. sper ca nu ai încercat/încerci/vei încerca să nu-ți satisfaci nevoia esențială de a iubi din cauza cuiva care nu îsi poate asuma (încă) conditia de om moral. Din contră, sper ca vei rămâne fidelă (cel puțin tu) firii tale dominante si sa ajungi in cele din urmă atat sărutul cat si glontul de pe tâmplă al iubitului ce iubește.

    P.S. esti foarte sensibilă si expresivă. Ai putea fi o actriță desăvârsită

    Apreciază

    1. Iti multumesc enorm, apreciez extrem de mult ceea ce mi-ai scris… Da, incerc si eu, asa cum cred ca toti incercam de fapt, sa nu ne lasam afectati si sa iubim mai departe, lucru care poate fi facut, insa desi rana nu mai doare, cicatricea ramane!
      Mi-ar fi placut tare mult sa fiu actrita, poate nu e prea tarziu!

      Apreciază

  2. VR

    1) In cazul unei relații reale, e destul de ușor să simți atunci când ești înșelat. Partea mai grea este sa accepți adevarul.Urmeaza confruntarea și greșeala, împăcarea. Niciodată un om nu va renunța la obiceiuri, poate doar la vicii. A doua oară anumite persoane inselate incearca sa se răzbune, in acest moment.
    2) Bărbați înșeală din lașitate și lipsa de respect. Nu poți iubi mai mult de o persoana in același timp. Dar măcar ai bunul simt si pune stop relației.
    3) Femeile Înșeală datorita partenerilor, de obicei, din cauza unui motiv foarte bun, pe care el nu îl accepta/discuta/tratează.
    4) Nu toți bărbații inseala.
    5) Eu nu cred ca ești sensibilă. Se numește experiența. In cele din urma vei fi mai puternica.

    Apreciază

Lasă un răspuns către Filip Vlăsceanu Anulează răspunsul